Bookhub? Bookhub este un roman nescris încă în totalitate, este o carte, un show, o montare pe o scenă celebră, chiar dacă unii nu ştiu ce este o scenă… Este un… „It”, (când trebuie să predai materialul până ieri), pardon, un „E.T.”, o lume paralelă, ups, undeva, cândva, este o evadare, o agenţie, Cristi Fulaş ştie, unde oameni frumoşi cu adevărat construiesc un alt univers, unde puţini privilegiaţi sfârşesc, o, da, e de groază, prin a fi invitaţi să fie pătimaşi, ori cu sânge rece, cât se poate, cu… Ideea de Frumos!

Aici cărţile se iubesc, se urăsc, se omoară ca-n „Romeo şi Julieta”, cronicarul de carte stă precum Hamlet şi priveşte cum cărţile se aruncă-n Ofelii de ape adânci, prea adânci, cronicarul se tot gândeşte la un eşafod pentru cărţi, numai pentru cărţi…

Bookhub este un „Orient Express” cu foarte mulţi suspecţi; ei vor să răpească Adevărul Absolut, rătăcit în Frumuseţea Absolută; este o navetă spaţială „Discovery”, aproape scăpată de sub control, o, nu, nu la căpitanul Rapotan mă gândeam, bine, suntem pe „Enterprise”, spaţiul este ultima frontieră, pardon, spiritul, eu, umilul, Uriah Heep interstelar, fac parte din echipajul care a plecat să salveze unul dintre universuri, suntem de trei ani, de fapt, pe mine m-au găsit prin spaţiu, naufragiat din pricini klingoniene, ceva mai încoace, Doru Căstăian a ieşit în spaţiu special pentru mine, a fost visul lui de aproba noul costum spaţial pe care i l-a dăruit Elon Musk, eu deliram deja, visam că eram Sandra Bullock, deşi nu e chiar genul meu, dar nu se ştie, visam că mă salvează George Clooney, delirul meu quasi-autist continuă, precum se observă, fac tratamente acum, îmi scot tot sângele cald, prea cald, sub atenta supraveghere a lui Bogdan Caranfilov, da, fără un „f”, de la „off”, este un vis să fii şi Data, un Data al criticii literare moderate, ca şi să întâlnesc (măcar) câţiva membri ai echipei în carne şi oase, trup şi spirit, da, am avut şi alt vis, să avem cel mai mic festival din lume, sau din unul dintre universurile care merită salvate, festivalul Bookhub în care să ne întâlnim cu toţii…

Altfel spus, oameni buni şi frumoşi, cu adevărat buni şi frumoşi, mulţumesc că mă suportaţi şi la mulţi ani împreună!

Cărţile bune fie cu voi!

 

Credit foto: Nona Rapotan @Londophone

Share.

About Author

Avatar photo

Recent, cineva spunea despre mine că scriu despre cărţi „pătrunzător şi ludic”, ceea ce poate da naştere la o hermeneutică neortodoxă, aparent neserioasă. Născut la Galaţi, în 1972, am căpătat mai întâi viciul lecturii (pe la 6-7 ani), apoi viciul scrierii (tot pe la 7 ani, dar, din fericire nu a mai rămas nimic de atunci), apoi viciul „scrierii despre cărţi” (prima tentativă în clasa a şaptea sau a opta, despre „La început a fost Sumerul…”, reluând în timpul facultăţii), despre celelalte vicii nefiind locul aici. Din anul 1998 public literatură şi cronică literară în diverse reviste de cultură, din anul 2010 sunt membru al U.S.R. La categoria poezie, iar nu critică literară… Aşadar, scriu despre cărţi din dragoste, sunt un carteador! Asta nu înseamnă că nu am urcat şi pe eşafodul de cărţi…

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura