Preferințele în materie de lectură diferă de la cititor la cititor. Unii devorează literatură contemporană, alții au rămas fideli scrierilor clasice, iar alții le îmbină pe ambele, într-un melanj literar plin de provocări. Personal, mă încadrez printre cei ce se înfruptă mai mult din frumusețea literaturii de factură clasică, a cărților mai vechi care au înfruntat cu succes trecerea timpului, păstrând interesul în ochii generațiilor de cititori care s-au perindat printre paginile lor. Mai mult sau mai puțin cunoscute publicului de azi, anumite cărți mi-au deschis apetitul pentru literatura de altădată, ținându-mă oarecum la distanță de cea a prezentului. Bineînțeles că, printre ele, am strecurat și lecturi ancorate în contemporaneitate, dar și unele scrise recent care evocă vremuri apuse.
Dar, ca tendință generală, m-am aplecat mai mult asupra cărților cu o valoare deja consacrată și, pe măsura trecerii timpului, am devenit mai exigentă în privința noilor achiziții, adunând pe rafturile bibliotecii titluri “serioase”. Însă valoarea literară nu este singurul motiv pentru care prefer cărțile scrise cu mulți ani în urmă – un element important pentru mine este atmosfera pe care o găsesc în ele, ce schițează vremuri fascinante. Astfel, mă lansez în adevărate călătorii în timp, observând în tăcere ritmul vieții de altădată, clădiri și obiecte pline de farmec, obiceiuri mai mult sau mai puțin neobișnuite.
Poate că e doar o părere, însă personajele cărților clasice au o forță greu de definit, pe care nu am regăsit-o în prea multe opere recente. La fel stau lucrurile cu felurite scene, cu ideile strecurate în texte – pătrund adânc în străfundurile sufletului uman sau în straturile istoriei, ceea ce cu greu descoperi în cărțile de actualitate. Sunt sigură că și dintre acestea din urmă se vor cerne câteva care vor supraviețui anilor, așa cum și trecutul și-a ales, cândva, vocile reprezentative.
Și am mai observat ceva ce ține fie de instinct, fie de subtilitățile literaturii clasice – îndeamnă la recitire, ca și cum nu și-ar fi revelat toată măiestria și profunzimile la o singură și primă lectură. Iată câteva dintre cărțile care mi-au transmis acest mesaj, imediat ce am întors ultima pagină, dar și ulterior, apărând în mintea mea sub formă de frânturi:
Crimă și pedeapsă – F.M. Dostoievski
Monumentală creație a literaturii ruse, ce aproape că nu are nevoie de prezentare. Dostoievski scoate la iveală ascunzișurile conștiinței umane cu un har incontestabil. Cred că fiecare recitire, la diferite vârste, îi înfățișează cititorului noi valențe și semnificații.
Deșertul tătarilor – Dino Buzzati
Este o carte care mă bântuie din clipele în care o citeam. Ecourile sale răsună adeseori în mintea mea, căci în esența sa, este o metaforă a vieții și a așteptărilor imense pe care le avem de la ea. M-am regăsit în paginile acestei cărți și de-atunci o port mereu în suflet- inoubliable.
Lupul de stepă – Hermann Hesse
Un personaj interesant, plin de contradicții și o amplă pledoarie privind condiția omului de geniu, care înțelege și își conturează propria concepție asupra vieții, deasupra mediocrității cotidiene, pline de superficialitate.
A trăi pentru a-ți povesti viața – Gabriel Garcia Marquez
Marquez scrie splendid, oricare dintre cărțile sale merită citite și recitite, de dragul meleagurilor învăluite în magia superstiției, a migdalilor prăfuiți sau a satelor încremenite la ceasurile fierbinți ale siestei. Volumul său de memorii adună câte puțin din farmecul fiecărei cărți alături de izvoarele din care au prins viață acestea și, care într-un fel sau altul, alcătuiesc fascinanta viață a marelui Gabo. În plus, numeroase referințe la cărțile care au însemnat ceva pentru el.
Cărarea pierdută – Alain Fournier
Din cartea lui Marquez amintită mai sus am aflat de romanul Le Grand Meaulnes – în traducere românească este cunoscut drept Cărarea pierdută. Deși pare potrivită mai degrabă tinerilor și adolescenților, povestea își aruncă vraja și asupra celor mai mari, învăluindu-și cititorii în efervescența tinereții și a viselor pline de îndrăzneală, pe un fundal pitoresc, în care plutește o undă subtilă de mister.
Raport către El Greco – Nikos Kazantzakis
Scriitorul grec este unul dintre preferații mei. Viziunea sa despre viață, despre spirit, despre libertate se dezvăluie, tulburătoare, în fermecătorul și asprul peisaj cretan. Frazele sale sunt de o nespusă frumusețe, un adevărat balsam pentru suflet.
Procesul – Franz Kafka
Absurdul care domină scrierile lui Kafka este emblematic pentru acest roman, care tratează absurditatea vieții și a morții deopotrivă. Nu e ușor să pătrunzi în profunzimile textului care, la început, pare greoi, dar, odată depășit acest obstacol, ai satisfacția descoperirii unei opere cu adevărat valoroase.
Să nu uităm de literatura română, care a dat, la rândul ei, cărți ce-au rămas în memoria cititorilor, de-a lungul anilor.
Șatra – Zaharia Stancu
Un roman cu o atmosferă memorabilă, cu personaje pitorești și o perspectivă interesantă asupra vieții și în fața morții. Fraze leitmotiv, ce dau un ritm sacadat și sfâșietor, însoțesc tristul destin al șatrei deportate într-un ținut pustiu și arid, în care lupta pentru supraviețuire se împletește cu o dureroasă resemnare.
Domnișoara Christina, Întoacerea din rai, Noaptea de sânziene – Mircea Eliade
Atmosfera aparte din scrierile lui Eliade dezvăluie diferite fațete ale unui spirit superior, care vede și simte mai mult decât ne este dat nouă, muritorilor de rând. Poate că proza fantastică este mai captivantă, însă cea a iubirii are un magnetism de natură mistică. Totuși, n-am reușit să citesc niciodată Maitreyi, nu m-a atras de la primele pagini și am abandonat lectura de fiecare dată.
Maidanul cu dragoste – G.M. Zamfirescu
Mai puțin cunoscută, această carte m-a purtat prin cartiere sordide de la periferia Bucureștiului la începutul secolului trecut. Case sărăcăcioase, cu multe camere în care locuiau cu chirie mai multe familii laolaltă – o densă substanță epică, nuanțată de limbajul colorat și de particularitățile vieții în mahala.
Mă voi întoarce cu drag la oricare dintre aceste cărți și la altele asemenea lor, pe care încă nu le-am menționat sau încă nu le-am descoperit. Lecturi plăcute!
4 comentarii
Eu am recitit mai degrabă cărţile copilăriei şi adolescenţei (La Medeleni, Cişmigiu et Comp., Elevul Dima dintr’a şaptea, Pânza de păianjen). În rest nu prea recitesc, prefer să descopăr lecturi noi. O excepţie ar fi totuşi scrierile Sylviei Plath, scriitoare mea de suflet (aş reciti la nesfârşit jurnalele, nuvelele şi romanul său).
Cărţile copilăriei şi ale adolescenţei au cu siguranţă un chip diferit la o vârstă ulterioară. Timpul este destul de limitat şi oferta de cărţi încă neexplorate e foarte bogată, dar, totuşi, unele cărţi pot rupe din acest timp limitat, cerând a fi recitite. Aşa cum ţi se întâmplă cu cărţile acestei scriitoare, pe care, apropo, eu încă n-am descoperit-o, încă. Îmi face cu ochiul Clopotul de sticlă, dar încă n-am ajuns la el.
La cărțile de referință ne întoarcem mereu,căci receptarea se schimbă la fiecare treaptă de vârstă.Cărțile despre care faci vorbire sunt și preferatele mele…
Mă bucur. 🙂