„Așteptându-i pe barbari”, John Maxwell Coetzee

Pe harta literaturii universale, un vast teritoriu este trasat de opera scriitorului african John Maxwell Coetzee. Elogiile întregului său palmares, care însumează peste zece romane, traduceri și volume de eseuri filosofice, nu au încetat să apară. Astfel, premii importante, precum Booker Prize sau Nobel (2003), i-au etichetat opera.

Din plaja de romane ieșite de sub penița lui Coetzee, un dozaj mic dar comprimat a trecut și prin filtrul meu livresc. Prima mea întâlnire textuală s-a consumat între mine și David Lurie, profesorul controversat din „Dezonoare” (1999), care – trebuie să admit -, la acea vreme m-a bulversat. M-au copleșit sinceritatea și realismul scriiturii, fapt ce m-a avântat să parcurg o altă lume trasată de Coetzee în „Copilăria lui Isus”. Aici, având un standard ridicat prestabilit, am cunoscut dezamăgirea. Așteptările mele mult prea mari nu s-au concretizat în paginile cărții. O ultimă „redută” pe care mi-am asumat-o pentru a-mi corecta optica vizavi de opera scriitorului african a fost „Așteptându-i pe barbari” (Ed. Humanitas Fiction, 2014).

Titlul, mai mult decât sugestiv, prefigura un roman tezist.

Geneza cărții, angrenată într-un ritm nepermis de inanimat, conturează viața liniștită a unui magistrat de țară, demnitar în serviciul Imperiului, a cărui sarcini se rezumă la colectarea dărilor și administrarea moșiilor comunale. Tot praful existenței, depus în urma anilor petrecuți într-o monotonie asumată, este ridicat odată cu apariția în peisaj a colonelului Joll, trimis al administrației imperiale. Cum întreaga comunitate se afla sub un iminent pericol, „barbarii amușinând pe la colțurile cetății”, delegația imperială în frunte cu torționarul în uniformă militară, Joll, întreprinde o acțiune de stârpire, încă din rădăcini, a triburilor barbare.

Valurile de prizonieri aduși și torturați în curtea cetății nu fac altceva decât să-i întărească magistratului crezul cu privire la strâmba acțiune de eradicare a barbarilor, pe care el, de altfel, nu-i considera un real pericol. Reverberațiile eclatante ale torturilor la care erau supuși așa-zișii barbari îl provoacă pe magistrat la împotrivire, atitudinea sa subversivă costându-l, mai târziu, libertatea.

“Descopăr lucirea metalului și înțeleg pe loc. Un fir de sârmă străpunge carnea palmelor fiecărui barbar și trece prin găuri făcute în obraji.”

Și, cum în tot răul există și un bine, un balsam sufletesc devine fiica unui barbar, care își face loc în inima magistratului. Sentimentele contrastante dirijează relația celor doi: dacă la început mila monopoliza lăuntrul magistratului, iubirea şi, mai apoi, repulsia se sedimentau într-un strat consistent.

“Nicio legătură imaginabilă între feminitatea ei și dorința mea. Nici măcar nu pot spune cu adevărat că o doresc. Atitudinea mea erotică este indirectă: îi dau târcoale, atingându-i fața, mângâindu-i corpul, fără să o penetrez sau măcar să-mi doresc să o fac.”

Abia atunci când, din rațiuni morale, magistratul o înapoiază pe „iubita” sa barbarilor, Coetzee își intră cu adevărat în rolul de scriitor magistral. Acest gest, inofensiv la prima vedere, declanșează un declic care marchează în tușe groase decadența. Acuzat de colaboraționism și privat de libertate, eroului nostru îi sunt sondate, până la exterminare psihică, sentimente josnice care, finalmente, îl împing la dezumanizare. Deposedat de amprenta identității, nemaiavând un rol & rost în societate, bătrânul magistrat cunoaște traiul în deplină penurie.

„Între timp, eu, bătrânul clovn care și-a pierdut ultima brumă de autoritate în ziua în care a rămas atârnat de un copac în lenjerie intimă, strigând după ajutor, creatura aceea împuțită care timp de o săptămână și-a lins mâncarea de pe asfalt ca un câine, nu mai sunt închis.”

Întregul construct al romanului care se sprijină pe „traseul” impredictibil al protagonistului, de la om al autorității la paria, îmi consolidează aprecierea pentru J.M. Coetzee. Nu sunt un „fan” al scriitorului african dar, în momente cheie, amprenta sa stilistică este capabilă să îmi înaripeze imaginația. Încă de pe acum am pe listă un alt roman al aceluiași autor care promite mult, “Viața și vremurile lui Michael K” despre care, probabil, voi scrie aici o cronică.

  Editura: Humanitas Fiction;

  Anul apariției: 2014;

  Traducerea din limba engleză: Michaela Niculescu;

  Nr. pagini: 197;

  ISBN: 978-973-689-759-6;

  Gen: Ficţiune.